din copilarie s-ar spune ca am o slabiciune pentru toamna,
s-ar spune ca soaptele-mi cos firicele din luna decembrie
cand toti copacii se simt singuri si-as vrea sa strang
in palme macar o mana de om singur si sa-i prind in fiecare
deget cate-o pagina din mine, neavand nevoie de vreun semn
sa-i readuca aminte la ce numar a ramas dar majoritatea
fie se incurca si o iau de la capat, fie li se pare prea
groasa cartea si aleg alta, fie printre randuri vor zice:
"nu inteleg, mi se pare o enigma"
and by the way, au cei de la Enigma o piesa tare, preferata
mie "shadows in silence", pe care o ascult cand e prea mare
zgomot in jurul meu si fac pariu cu tine, cititorule, ca
nimic nu e mai calm decat linistea zgomotelor, tipetelor
s.a.m.d
2.
am observat ca toti oamenii din juru-mi au mersul diferit
si-am ajuns la un rezultat: un mic handicap al caracterului.
toata lumea asteapta sarbatorile natale, viseaza la braduti
inalti si incoronati cu podoabe, fie argintii, fie rotunde
de cristal. unii se gandesc de pe cand vor merge la
cumparaturile pentru anul nou, la cozile infernale de prin
supermarketuri sau hypermarketuri, copii fac listute cu
numeroasele cadouri ce vor sa le primeasca pe langa poeziile
pregatite lui mos craciun. unii isi planuiesc diferite date
pentru o fuga, doua la munte imbulzindu-se totusi
pe la cota 2000. ma opresc aici pentru ca un gand trage
alt gand de maneca: "oare ziua
de maine ce-mi mai rezerva?"
m-a intrebat cineva intr-o zi: "ce este iubirea?" si am
raspuns:
iubirea de fapt are o definitie doar in subinconstientul
oamenilor diferiti, in ratacirea firelor de par sub
atingerea degetelor persoanei iubite, in lumina ochilor
cand ti-a spus "buna dimineata", in soaptele cu care iti
mangaie obrajii tristi, uscati sau veseli, in pozitiile
prin care faceti dragoste, in strangerea de mana printre
alti oameni sau la cumparaturi, in umarul pe care-ti pleci
lacrimile, problemele de serviciu, scolare sau familiale.
iubirea nu are o definitie oameni buni. nu se explica, nu
se justifica, nu se masoara, nu se cantareste, nu se judeca
se simte, se respira si se traieste.
intrebarea suna altfel:
3.
intr-o seara ascultam o piesa de-a lui Bruce Springsteen -
"streets of Philadelphia" si pasii ma indreptau spre jaluzele
verticale de la camera mea, fruntea mi se lipea de aburii
geamului, palmele picau grele pe strazile orasului, iar
luminitele de 1 decembrie imi masura bataile inimii si respiratia
calma iar pupila ochilor se dilata odata cu gandurile mele
spre nicaieri. mi-am asezat greutatea inimii pe parchetul
rece, mi-am strans genunchii la piept si am zambit larg
cerului asteptand sa-mi faca macar cu ochiul o steluta.
