cearşaful genelor tale acoperă
toată toamna umerilor mei
încălzind tâmplele zilelor când degetele noastre
au dansat lent pe o bucată de lună,
stelele şi-au scuturat visele în părul tău
şi inima ţi-ai ţinut-o strâns
lipită de buze trimiţându-mi bezele
şi fâşii din tine
lăsând pupila spatelui să se încordeze ritmat
respiraţia unghiilor tale care atârnă
ca nişte ciorchini de struguri în linii drepte
de toţi porii coastelor mele.
ţi-am cusut paşii într-un goblen fără de capăt
şi am izbit coapsele în toate stâncile astea
de trup lăsând palmele să aburească lenjeria
unde ţi-ai clătit albastrul ochilor în
norii obrajilor mei împăturind mii de buze pereche
(1)
mă întreb dacă îţi vei ţine pomeţii lipiţi
de palmele altor pereţi ce aşteaptă
cu ochii mari şi goi iarna
unde toată lumea va face bulgări din părul tău
şi nimic nu e mai trist decât însăşi liniştea degetelor tale
care-şi plâng pielea, cearcănele mele şi
nopţile care-au stat atârnate ca nişte
femei uşoare în care toţi bărbaţii
vor să-şi dea drumul
(2)
merg pe stradă şi observ cum oamenii din ziua
de azi îşi înoadă braţele de vise, cum semafoarele
scuipă e-mailuri şi felicitări de la tine iar podul
palmelor noastre desenează cu atenţie un şotron
în care te-am lăsat de atâtea ori să calci strâmb
să-ţi rupi vreun deget ca pur şi simplu să iei creta
între degete, s-o arunci în mine ţipând în gura mare
"ia mai du-te dracu cu şotronul tău
şi hai să te fac o călcata"
(3)
când te-am cunoscut aveai zâmbetele
prinse în cărări uniforme şi îţi purtai paşii
într-o egală măsură cu planetele
universul îţi lega părul în două codiţe hazlii
şi albul pielii tale mângâia creştetul cometelor, întrebându-le
în ce timpi îmi bubuie inima când îţi pictez vocea,
ochii din albastrul mărilor sau
de ce iarba este atât de parşivă
şi înghite toate liniile neuniforme ale tălpilor mele
de ce fiecare por din mine respiră prin tine şi
de ce uit să-mi pun ceasul să sune atunci când
îţi loveşti coapsa de rădăcina firelor mele de păr?
(4)
îmi tocesc coatele de ideea cum că toamna
îşi plânge străzile murdare de frunze
cum că toţi copacii ăştia din mine
miros a bolnav şi-mi ridic ochii odată
cu ramurile lor făcând puţin zgomot în urechea ta
gâdilându-ţi pupila cu tipe subţirele, roşii în obraji
şi ochii în culori diferite de ai tăi.
mi-am tocit degetele şi visele de genunchii tăi
m-am săturat de ploi şi tot cerul ăsta parcă
este într-o erecţie fără final
şi tu stai singură într-un colţ de mine
aşteptând să pice o umbrelă
pur şi simplu
(5)
ATB - Let U Go (Reworked)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu